Locații

Aflat în colțul de nord-vest al cetății Brașov, Bastionul Fierarilor a fost atestat documentar pentru prima dată în anul 1529. Având formă pentagonală, bastionul este construit pe trei nivele, cu guri pentru păcură și goluri de tragere în care se puteau instala și tunuri de calibru mic (bombarde). Bastionul a fost extins în două rânduri, în anii 1526 şi 1668, iar în 1668 a primit forma sa definitivă; în anul 1709 i s-au adăugat arcade de cărămidă. După 1734 va fi folosit doar în scopuri non-militare, precum depozit de grâne și locuință. În 1874. Bastionul a suferit importante reparații iar în 1923 în bastion au fost aduse Arhivele Brașovului aflate în Casa Sfatului, și rămân aici definitiv. În 1938 clădirea a fost renovată, ajungând la forma pe care o cunoaștem azi. Dacă găseşti un paznic binevoitor la intrarea în sediul local al Arhivelor Naţionale, poţi avea norocul să vezi curtea interioară în care se mai pot observa elemente ale vechii fortificaţii.

Bastionul Funarilor (sau al Frânghierilor) este primul bastion al vechii cetăţi a Braşovului menționat în documente, la 1416. De formă hexagonală, bastionul avea inițial 10-12 m în înălțime și era dotat cu guri de tragere pentru piese mobile. Bastionul a avut de suferit din pricina incendiilor de la 1461 și 1689, cel din urmă provocând grave distrugeri asupra arhitecturii inițiale. Refăcut, bastionul Funarilor a slujit drept depozit pentru materiale.  Casa din interiorul bastionului, care se vede și astăzi, a fost construită în 1794 de către breasla ce îl întreţinea. 

Ridicat între 1515-1521, Bastionul Graft permitea accesul oştenilor din Cetatea Braşovului către Turnul Alb. Era bastionul breslei şelarilor (meşteşugari şi negustori de şei, curele, hamuri şi alte obiecte de harnaşament), care avea obligaţia apărării şi întreţinerii lui. A fost construit pe două etaje şi avea şi un pod, dotate cu orificii prin care se putea trage şi/sau arunca păcură aprinsă asupra duşmanilor. 

Colțul de nord-est al Cetății Brașovului era protejat de Bastionul Postăvarilor, care fost construit și apărat de breasla aurarilor, între 1450 și 1455. Apoi, în anul 1646, bastionul a fost preluat de breasla postăvarilor.  Zidurile sale aveau la bază 2 m grosime. S-au păstrat până azi ferestrele de tragere înguste, dreptunghiulare, alternând la ultimul nivel cu burdufuri pentru păcură păcură dar şi accesul originar dinspre oraş, prevăzut cu un ancadrament în arc frânt din piatră profilată.  Bastionul Postăvarilor a fost consolidat în anii 1961-1962 și restaurat în perioada 2006-2012, în prezent fiind amenajat ca muzeu (pe care, fie vorba între noi, nu l-am găsit niciodată deschis😀).

Construit într-o formă de semicerc, Bastionul Tăbăcarilor (sau al Cojocarilor) a fost construit în jurul anului 1452, era întreţinut şi apărat în caz de nevoie de, bineînţeles, breasla Tăbăcarilor.

Situat în colţul de sud-vest al cetăţii Braşov, Bastionul Ţesătorilor de in este cel mai spectaculos şi mai bine conservat obiectiv de arhitectură defensivă al Braşovului medieval, cu ziduri de o grosime cuprinsă între 4 m la bază şi 1 m la cel de-al patrulea nivel al construcţiei. Construit de către breasla ţesătorilor, pe patru nivele, cu goluri de tragere, guri de păcură şi cu două turnuri de strajă, bastionul are o arhitectură unică în sud-estul Europei. Fiind cruţat de marele incendiu de la 1689, s-a păsatrat până azi în forma sa originală. În 1950, în interiorul bastionului s-a amenajat Muzeul Ţării Bârsei, în care este expusă macheta vechii cetăţi a Braşovului şi a Şcheiului aşa cum arăta la sfârşitul secolului al XVII-lea, precum şi arme şi produse ale breslei ţesătorilor. Accesul în Bastion este gratuit, vei plăti 7 lei (adulţi), 1,50 lei (preşcolari, elevi, studenţi)  sau 4 lei (pensionari) doar dacă vrei să vizitezi expoziţiile "Braşovul/3M" şi "Cetatea Braşovului". Începând cu luna iunie 2020, Bastionul Ţesătorilor devine Bastionul Artiştilor, printr-o iniţiativă comună a Teatrului ,,Sică Alexandrescu” Brașov, Filarmonicii Brașov, Centrului Cultural ,,Reduta” Brașov și Teatrului pentru copii ,,Arlechino” Braşov. Sub sloganul ,,Dacă vă place arta, puteți să ne priviți de sus !” stagiunea de la Bastionul Țesătorilor va readuce etajele curții interioare în aria evenimentelor culturale, oferind spectatorilor posibilitatea să urmărească reprezentațiile de muzică, teatru sau film de pe galeriile etajelor I și II ale fortificației istorice. Şi, în premieră, se deschide şi accesul publicului şi pe poarta dinspre Promenada de Sub Tâmpa. Urmăreşte ⬆️ această pagină şi vei primi notificări în telefon ori de câte ori se va organiza un spectacol sau o expoziţie în Bastionul Ţesătorilor ...şi al Artiştilor! 😍 [Concert la Bastionul Ţesătorilor, anii 1970. Sursa foto: Bastionul Artiştilor.]

Pe drumul spre/dinspre Poiana Braşov vei găsi un loc care îţi oferă cea mai frumoasă perspectivă a Braşovului. Indiferent de anotimp, fie zi sau fie noapte, merită să faci un popas într-una din cele trei parcări care constituie acest punct de belvedere!  ...Păcat de "rănile" din ce în ce mai adânci care apar în dealul Warthe, vizibile foarte bine de aici!😔

Construită undeva în secolul 13, biserica fortificată din satul Viscri este BISERICA fortificată din satul Viscri. Este ceea ce ar trebui să fie fiecare biserică – păstrătoarea și apărătoarea spiritului poporului. Asta ne-a transmis nouă această cetate încă de la prima privire; prin pietrele șlefuite de trecerea timpului, prin albul pereților, prin simplitatea liniilor. [Zidurile curţii exterioare.] “Dotată” cu ziduri de apărare, turnuri și bastioane, pe specificul bisericilor fortificate și parte a patrimoniului mondial UNESCO din 1999, mica biserică-sală vorbește însă despre smerenie, despre modestie, despre comuniune prin lemnul scorojit al amvonului, pe care abia se mai distinge nuanța vopselei ce l-a colorat odată, prin scârțâitul la fiecare pas al scândurilor din podea, prin crăpăturile pereților strâmbi și vechi.  Construcția a fost atestată documentar pentru prima dată ca Alba Eclesia (Biserica Albă) în 1400; poartă hramul Sf. Andrei și este gotică. [Biserica Albă din cetate.] Istoricul construcției bisericii nu este foarte clar. Coloniștii germani care s-au așezat în Viscri au găsit pe vârful unui deal o capelă mică, ce ar fi aparținut coloniștilor secui, ridicată din calcar alb-verzui, fără podoabe și cu tavanul plat. Odată cu evoluția socială a coloniștilor și în funcție de condițiile istorice, capela a fost adaptată, pe etape, la nevoile comunității. I s-a construit o tribună iar mai târziu familia conducătorului obștii a ridicat un turn de locuință, pentru utilizare personală. După ce turnul a trecut în posesia obștii, în secolul 15, edificiul a mai dobândit și un cor. [Urcarea spre cetate.] Biserica a fost fortificată în secolul 16, într-o a treia etapă de construcție. A fost conectată cu turnul principal printr-o intrare creată la parterul acestuia iar meterezul estic a fost transformat în intrare spre podul bisericii. S-au adăugat guri de tragere și s-a facilitat accesul în același scop la unele ferestre. [Acces spre scara turnului.] În sectorul sud-estic al cetății au fost adăugate două turnuri și două bastioane; vremea asediilor frecvente trecând, și timpurile devenind mai pașnice, parte din ele au căpătat în secolul 19 destinații mai casnice, fiind folosite pentru locuit sau pentru păstrat slănina. Corul și sala bisericii au fost boltite iar corul a fost înălțat pentru a întări partea de est a bisericii și înconjurat cu un al doilea rând de contraforturi. Mai târziu tavanul boltit a fost înlocuit cu unul casetat. [Tavan casetat, inscripţie în latină şi decoraţiune pe bolta altarului.] La lucrările arheologice din anii ’70 au fost descoperite multe dintre aceste detalii arhitecturale, la fel ca și unele fragmente de fresce, picturi și inscripții. Strane cu picturi au fost așezate de-a lungul peretelui de est la sfârșitul secolului 17 iar de la începutul secolului 18 datează tribunele din lemn cu balustrade pictate, derulate în jurul navei cu bănci foarte paropiate unele de altele. Pe peretele de est se află orga în stil baroc-clasic (construită pe la 1817), pe care este incorporată imaginea de altar - Hristos cu copiii. [Altarul bisericii, vechi de secole.] Dintre obiectele de cult păstrate aici este de menționat cupa de aur pentru împărtășanie, din secolul 15. Tot felul de adăugiri și îmbunătățiri au fost aduse cetății până în secolul 18, ultima dintre ele fiind un al doilea cordon de zid, păstrat până astăzi doar parțial. [Culoarul de acces în turn.] Nu rata o urcare în turnul bisericii, vei găsi şi câteva bănci unde poţi să îţi iei răgaz de contemplare a satului şi a împrejurimilor. [Vedere din balconul turnului. 😍] În zidul de fortificaţie aruncă o privire în camera slăninii 😀 şi fă neapărat o vizită în muzeul obştii: parcurcând cele trei niveluri vei afla multe lucruri interesante despre viaţa şi obiceiurile saşilor din vechime! [Colecţia de stupi de la ultimul nivel al muzeului.] La data documentării noastre, am avut ocazia să admirăm şi o colecţie foarte interesantă de cahle transilvănene produse la Teracota Mediaş, singura fabrică din România unde se mai fac plăci de teracotă presate şi pictate manual! 😍 Expoziţia era temporară dar am înţeles că se intenţionează permanentizarea ei. [Expoziţia de cahle transilvănene.] Cei mai mulți dintre noi însă, care vor merge la Viscri și vor vizita și biserica fortificată, vor pleca de-acolo cu mai puține detalii tehnice dar cu mai multe trăiri frumoase. Enumerată de The Telegraph printre cele mai frumoase 23 de biserici din lume, biserica fortificată din Viscri trebuie pusă pe lista de locuri de vizitat în România. [Parcare pentru biciclete.] În aprilie-octombrie cetatea programul de vizitare este între orele 10-18 iar în lunile de vârf (iunie-septembrie) chiar până la 19. În restul timpului programul este mult redus şi ar fi bine să suni înainte de a ajunge pentru a verifica dacă este deschis. Biletele se pot cumpăra de la magazinul de suveniruri din cetate: 15 lei/adult, 8 lei/student, elev, pensionar sau adult în grup >20 persoane. Copiii sub 10 ani, ghizii grupurilor şi persoanele cu dizabilităţi beneficiază de acces gratuit. Biletul permite accesul în biserică, turn, muzeu şi expoziţie: "oriunde vedeţi o uşă deschisă"! 😍 Este interzis accesul cu drona pe teritoriul cetăţii. Nici în sat nu este foarte ok, mai ales pe deasupra curţilor şi caselor.

Biserica Neagră este obiectivul emblematic al oraşului Braşov, în jurul căruia s-a construit întreaga “poveste” turistică a unuia dintre cele mai frumoase oraşe din România. Fie vară sau iarnă, în preajma Bisericii Negre vei vedea tot timpul forfotind zeci, sute de turişti, români şi mai ales străini, care fotografiază, vizitează şi ascultă concerte impresionante la orgă (şi nu numai) în această atracţie principală a Braşovului. [Concert din Turneul Stradivarius.] Alexandru Tomescu, cel mai valoros violonist român contemporan, spunea într-unul din concertele sale aici că "Biserica Neagră este nu numai cel mai important monument din Braşov ci este şi un instrument muzical uriaş, cu o rezonanţă impresionantă, datorită construcţiei şi mai ales, suprafeţei uriaşe a duşumelelor din lemn"... Scurt istoric În secolul XIV Braşovul se afla în plin apogeu cultural şi economic, fiind deja principalul oraş din această parte a Europei iar construcţia unei biserici care să reflecte acest statut a început în anul 1383, pe locul unei biserici romanice mai vechi, Biserica Sf. Maria, din secolul al XIII-lea, distrusă în marea invazie tătară din 1241. După mai multe întreruperi cauzate de asedii, cutremure şi simplificări ale planurilor iniţiale, construcţia a fost finalizată în anul 1477 iar biserica a primit hramul Sfânta Maria, aceasta fiind şi denumirea iniţială a Bisericii Negre. În 1499 este atestată montarea unei instalaţii noi de orgă iar în 1514 turnul a fost finalizat prin instalarea clopotelor şi a unui ceas. În ziua de 21 aprilie 1689, pe Uliţa Funarilor (actuala Strada Castelului), a izbucnit un incendiu care, amplificat de un vânt puternic, a cuprins întregul Braşov şi a produs pagube materiale imense şi aproximativ 300 de victime omeneşti. Pe lângă multe alte clădiri importante ale oraşului, Biserica Sfânta Maria a suferit din cauza focului daune importante: acoperişul s-a prăbuşit, vitraliile s-au spart iar orga şi clopotele s-au topit, acestea din urmă distrugând în cădere şi ceasul din turn; altarul şi toate obiectele din el au ars, la fel ca şi valoroasele manuscrise din biblioteca lui Johannes Honterus. Întreg oraşul a fost aproape complet distrus şi mulţi ani Braşovul a rămas o ruină înnegrită de fum, Biserica Sfânta Maria şi Turnul Negru căpătând numele de “Negre”, din cauza culorii zidurilor lor. După incendiu, la Biserica Neagra a fost demarată o serie de lucrări de reconstrucţie şi extindere, fiind adăugate galeriile pentru a face faţă numărului din ce în ce mai mare de enoriaşi. Biserica a fost catolică până în anul 1542 când, la iniţiativa umanistului Johannes Honterus, a devenit luterană, odată cu introducerea slujbelor de rit evanghelic-luteran, în limba germană. În anii 1836-1839 a fost instalată pe galeria vestică o nouă orgă, de dimensiuni impresionante, cu aproximativ 4000 de tuburi, care după restaurarea din anul 2001 este folosită şi în zilele noastre. De ce să vizitezi Biserica Neagră? Biserica Neagră este cea mai mare construcţie sacrală din România şi cea mai mare biserică medievală din partea Europei cuprinsă între Viena (domul Sfântul Ştefan) şi Istanbul (Hagia Sofia). Are o capacitate de 5000 de persoane, 90 metri lungime si 37 metri înălţime, cu un turn de 65 metri. Orga Buchholz este cea mai mare orgă mecanică funcţională din România şi din Sud-Estul Europei. Are 3993 tuburi, care s-au păstrat în starea iniţială, acordajele fiind identice cu cele originale. Pot fi ascultate concerte de orgă, programul lor fiind afişat la intrarea în Biserica Neagră şi la casa de bilete. [Orga din Biserica Neagră.] După unele surse, cele 110 covoare din sec. XVII-XVIII expuse în Biserica Neagră (donate de enoriaşi de-a lungul timpului) se constituie în cea mai mare colecţie de covoare orientale din Europa, după cea din palatul Topkapî din Istanbul. Cel mai mare clopot mobil din România, de peste 6 tone, se află în turnul Bisericii Negre. [Turnul cu ceas, vedere din curtea Honterus.] În interiorul Bisericii Negre, mai pot fi văzute Altarul principal (1866), Cristelniţa din bronz (1472) – unul din puţinele obiecte rămase dinaintea incendiului, Amvonul (1696), Altarul din Feldioara (sec. XV), Portalul Gotic (1477) – un alt element original al bisericii, pictura murală a Sf. Maria (1476), precum şi multe alte obiecte, capele şi pietre funerare ale personalităţilor braşovene. În partea din spate a bisericii se află două expoziţii permanente, care prezintă istoria Bisericii Negre şi viaţa reformatorului Johannes Honterus. În exterior se află statuia din 1898 a lui Johannes Honterus (1498-1549), reformator, umanist, pionier al sistemului de învăţământ şcolar, fondator al primei tipografii reformatoare din Transilvania... arătând spre clădirea colegiului care îi poartă numele. [Altarul triptic din Biserica evanghelică de la Feldioara.] Dacă vei privi cu atenţie în sus pe latura dinspre strada George Bariţiu a acoperişului, vei vedea pe cornişa acestuia statuia unui copil care stă aplecat, parcă încercând să vadă ce este jos. Sunt două legende, ambele cutremurătoare, care povestesc despre ea. Una face referire la copilul unuia dintre meşterii care lucrau la refacerea bisericii după incendiu: într-o vizită pe care i-a făcut-o tatălui său s-a căţărat până pe acoperiş, de unde a căzut atunci când a vrut să privească în jos; în amintirea copilului său, meşterul a amplasat statuia care îl reprezintă în ultima poziţie în care l-a văzut în viaţă. A doua legendă spune că un meşter avea un ucenic foarte talentat, cu potenţial foarte mare de a-l întrece în pricepere şi faimă; gelos pe el, a prins un moment în care lucra la cornişa acoperişului şi l-a împins, ucigându-l; după ce colegii ucenicului au hotărât să facă o statuie în memoria lui, meşterul, măcinat de remuşcări, s-a autodenunţat şi a fost condamnat la moarte. [Statuia de pe cornișă.] De neratat o „roată” în jurul Bisericii: vei putea vedea multe detalii ale construcției, iar din curtea curtea liceului Honterus poți admira intrarea monumentală din partea opusă străzii Barițiu. Și dacă vrei să te reîntorci în copilărie, vei găsi aici și un șotron foarte interesant, care îți va pune la încercare bine cunoștințele asimilate în anii de școală, la matematică. 😀 [Detaliu șotron din curtea Honterus 😍] Programul de vizitare a Bisericii Negre este 1 Aprilie – 15 Octombrie Luni & Duminică: 12:00 – 19:00 Marţi – Sâmbătă:  10:00 – 19:00 16 octombrie - 31 Martie Luni & Duminică: 12:00 – 18:00 Marţi – Sâmbătă:  10:00 – 18:00 Ultima intrare se face cu 15 minute înainte de ora închiderii. Când se desfăşoară concerte de orgă, ultima intrare se face la 17:15. Tarife de vizitare: 25 lei/adult, 20 lei/student sau pensionar (se prezintă carnet student sau cupon pensie), 15 lei/elev (<18 ani, se prezintă carnet note). Beneficiază de acces gratuit copiii <7 ani; persoanele cu dizabilităţi (se prezintă legitimaţia); profesori/adulți însoțitori la fiecare 10 elevi/vizitatori.

Biserica Sfântul Bartolomeu din Brașov este situată în partea de vest a oraşului, în cartierul cu acelaşi nume, la poalele dealului Sprenghi, . Este cea mai veche clădire a oraşului, fiind construită în jurul anului 1260, în stil gotic timpuriu; a suportat modificări importante în secolul al XV-lea. A fost cunoscută şi sub denumirea de Biserica celor trei orfane care, conform unei legende, au lăsat tot ce deţineau bisericii - unde au şi fost înmormântate sub altar. Partea originală a bisericii, păstrată intactă, cuprinde corul și încăperile adiacente acestuia precum şi două capele. Deasemenea părţile nordică, vestică şi sud-vestică ale zidului medieval de apărare sunt originale. Edificiul cu pereti masivi, înconjurat cu zid de apărare a rezistat numeroaselor invazii turceşti, marelui incendiu din 1689 şi devastării diferitelor trupe cuceritoare. Biserica ar fi trebuit sa aibă două turnuri dar numai unul este în întregime executat. Turnul existent astăzi a fost construit în 1842, după ce turnul vechi s-a prăbușit la cutremurul din 1822. În 2003 în incinta bisericii s-a deschis un muzeu etnografic cu peste 1500 de obiecte donate de saşi care au emigrat din Braşov, care prezintă o gospodărie tipic săsească cu ţesuturi, mobilier, port, unelte. În ultima duminică înaintea zilei de 24 august (ziua Sf. Bartolomeu), aici se desfăşoară pelerinajul Hramului Sf. Bartolomeu, serbare regională unde se întâlnesc comunităţile săseşti. Biserica poate fi vizitată în fiecare duminică, când se ţin slujbe în limba germană; în celelalte zile doar cu programare telefonică. 

Datând din 1292, plecând de la o cruce de lemn şi căpătând apoi dimensiuni impresionante, Biserica „Sf. Nicolae” domină Șcheii Brașovului. Biserica a fost ridicată în piatră de către localnici începând din 1495, cu ajutorul domnitorului Țării Românești, Neagoe Basarab. Începută inițial în stil gotic, biserica a suferit diverse transformări în stil baroc iar in secolul al XVIII-lea i s-au adaugat o serie de paraclise și un pridvor şi a fost renovată în perioada interbelică. În cimitirul bisericii sunt îngropate personalități importante printre care Nicolae Titulescu.  Considerată de mulţi ca fiind cea mai frumoasă Biserică din Braşov, de-a lungul timpului a primit numeroase danii şi daruri valoroase de la nobili, domni şi chiar de la împărăteasa Rusiei, Elisabeta. Biserica deţine o bibliotecă impresionantă şi o arhivă bogată, conţinând aproximativ 4000 de cărţi vechi şi peste 30.000 de documente. Foarte interesante şi pline de simboluri sunt considerate multe dintre picturile din aceasta biserică, unele dintre ele fiind chiar interzise accesului public – picturi unice în lume despre care se spune că ar conţine mesaje despre apocalipsă, fresce ale căror simboluri nu au fost descifrate până azi, scene biblice considerate atipice.  Pe peretele de nord al bisericii, se poate admira o frescă ce prezintă portretele regilor întregitori ai României, Ferdinand şi Maria și portretele ultimului Rege al României, Mihai I, şi al Reginei-Mamă, Elena. Această frescă realizată în anul 1946 a fost parțial acoperită în anii comunismului cu un strat de var sub care au dispărut Regele Mihai I şi Regina-Mamă. Regina Maria a “primit” o barbă, familia regală fiind astfel “deghizată” în sfinţi militari. Fresca a fost readusă la forma inițială în anul 1999.  Sub egida Bisericii s-a infiinţat aici prima şcoală românească. Şcoala de piatră a fost construită în 1597 şi reclădită în 1760, adăugându-i-se un etaj. Începând cu anul 1559, limba de predare în această şcoală era româna. Aici s-au tipărit primele cărţi în limba română (pe hârtie fabricată într-o manufactură braşoveană), s-a scris prima gramatică românească, s-au tradus primele cărţi.  Biserica, împreuna cu școala românească edificată în apropierea ei (transformată în prezent în muzeu) au reprezentat un important centru spiritual și cultural românesc.

Nu întâmplător Centrul Cultural Reduta din Braşov are această denumire... cu riscul de a părea  patetici, impresia noastră este că această instituţie de cultură luptă pe metereze ca să menţină vie moştenirea culturală, tradiţiile şi arta populară ale Țării Bârsei. 👍 [Atelier de încondeiere ouă.] Aici sunt organizate frecvent evenimente în care copii şi adulţi pot asista la demonstraţii live şi chiar se pot iniţia în tot felul de ateliere de artă şi meşteşuguri tradiţionale. Mulţi braşoveni îşi înscriu copiii şi la cursurile de pictură, fotografie, balet sau teatru organizate în Centrul Cultural, iar cei mai talentaţi şi mai perseverenţi dintre ei au ocazia să activeze într-unul dintre ansamblurile artistice susţinute de Reduta: trupa de teatru amatori „Redoute”, ansamblul de dansuri populare “Poieniţa”, corul de cameră “Concentus” sau ansamblul de dansuri germane „Korona”. [Micuţele balerine de la Reduta.] Însă „perla” Redutei o constituie sala de spectacole cu peste 370 locuri care găzduieşte foarte des proiecţii de film, spectacole de teatru, reprezentaţii de dans folcloric, balet clasic sau contemporan, inclusiv festivaluri naţionale şi internaţionale. E o sală foarte frumoasă dar profităm de ocazie ca să menţionăm că nu i-ar strica un "refresh" în amenajare şi dotări - este impresia pe care o au mulţi spectatori. 😉 [Sala de spectacole.] Indiferent dacă eşti localnic sau turist, opreşte-te şi priveşte detaliile faţadei clădirii Reduta (cu busturile lui Wagner, Schumann, Mozart, Beethoven, Goethe, Schiller și Shakespeare), monument istoric, construită în 1894 în stilul Renaşterii italiene pe locul vechii Redute - prima sală de spectacole a Braşovului (ridicată pe la sfârşitul anilor 1700), în care au concertat Johann Strauss (1848), Johann Joachim şi Johannes Brahms (1879) şi unde s-au desfăşurat primele spectacole de teatru în limba română (la iniţiativa lui George Bariţiu şi a fraţilor Mureşianu); în anii 1865-1868 au susţinut aici reprezentaţii de teatru trupe care l-au avut drept sufleor pe poetul Mihai Eminescu. [Vechea "Reduta", sursa: Sextil Pușcariu, Brașovul de altădată, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1977] Aruncă o privire pe secţiunea Evenimente şi vezi cu ce te-ai putea delecta aici în prezent sau în viitorul apropiat. Şi mai bine, Urmăreşte pagina şi vei primi notificări în aplicaţie de fiecare dată când se va organiza un eveniment la Reduta!

Dacă te afli în centrul orașului, după plimbarea pe faimoasa stradă a Trandafirilor, în capătul ei fiind, fă-ți timp să urci dealul către Cetatea Medievală din Târgu Mureș. Odată trecut de Bastionul Porții, ai să te simți rupt de cotidian, de parcă zidurile fortificației străjuiesc mai degrabă o oază de liniște și relaxare. Clădirile restaurate și zidurile consolidate te vor uimi, transpunându-te în vremurile de odinioară. Aleile minuțios pietruite - luminate noaptea - semnalizate cu obiectivele de interes – te vor purta ca într-o poveste pe care nu obosesc să o spună... Iar de ești tu cel ostenit, ai bănci pe care să poposești după bunul plac, ba chiar și locuri unde să-ți astâmperi foamea ori setea.  O oază de liniște într-un crâmpei de istorie... o veche cetate ale cărei bastioane încă mai pot fi admirate și vizitate, și care în mod normal ar găzdui săli de spectacole, expoziții, ori ateliere; iar dacă tot am amintit de ateliere află că aici descoperirile arheologice au scos la iveală primul atelier de prelucrare a bronzului (sec. al XV- lea) din Transilvania și prima fabrică de cărămidă (sec. XVI - XVII) din România. 😮 [Bastionul Porţii.] Cetatea Medievală din Târgu Mureș te invită să vezi dincolo de zidurile ei cea mai veche clădire din oraș - Biserica Reformată - și să-i admiri cele 7 bastioane unite prin ziduri (Bastionul Tăbăcarilor, Bastionul Dogarilor, Bastionul Mic, Bastionul Croitorilor, Bastionul Porții, Bastionul Măcelarilor, Bastionul Blănarilor). Tot aici ai să găsești și Clădirea Manutanței (Clădirea Comandamentului) reabilitată în 2008 – 2014, în care funcţionează Muzeul de Arheologie și Istorie (închis temporar la data documentării noastre în contextul Covid-19). [Biserica Reformată, cea mai veche din oraş.] În vecinătatea Manutanţei există o machetă a cetăţii turnată în bronz, prevăzută cu inscripţionare Braille, pentru a facilita o mai bună orientare a turiştilor cu deficienţe de vedere. ❤️ [Macheta turnată în bronz, Braille.] În trecutul nu foarte îndepărtat, cetatea era vie mai ales prin lista amplă de evenimente ce se petreceau în acest colț medieval. Festivalurile, serile de teatru, serbările de tot felul, umpleau calendarul...  În prezent doar Târgul de Primăvară și cel al Cetății urmează să se desfășoare; iar în Bastionul Tăbăcarilor se pregătește o expoziție de pictură – cu accesul limitat... ... și totuși, în ciuda restrictiilor, farmecul fortăreții viețuiește între ziduri, nerăbdător să-și împartă istoria cu oricine dorește să i-o afle. Plimbându-te pe aleile dichisite în orice anotimp vei găsi aici un spațiu miraculos ce te va vrăji indiferent de vârstă; intrarea este liberă, iar porţile-i sunt mereu deschise. Şi dacă tot veni vorba de vârstă, lângă cetate găseşti un frumos loc de joacă pentru cei mici, iar în sezonul de iarnă cetatea găzduiește un patinoar artificial.  [Bastionul Tăbăcarilor, loc de evenimente.] Dacă ai ceva timp, haide să ne întoarcem puțin pe firul poveștii cetăţii noastre: ...cronicarii vremii povestesc că în ziua de Sf. Laurențiu (10 august) 1601, haiducii lui G. Basta atacă și prefac în cenușă, mănăstirea, biserica, turnul și școala din Târgu Mureș. După acest dezastru îngrozitor, fruntașii breslelor încep a clădi cetatea de o vezi astăzi, lucru atestat și de fereastra decorativă ce se poate admira pe Bastionul Porții, la intrare.  Cetatea are 7 bastioane, 5 dintre ele denumite după numele breslei care le-a construit. Aceste bastioane sunt de fapt turnuri de artilerie și se compun din trei sau patru nivele ce comunică în interior prin scări de lemn; structura lor e realizată din piatră de râu iar pereții (cu grosimi de 120-140 cm) din cărămidă. În prezent se pot încă vedea urmele de uzură - ale armelor de foc de calibru mic - pe fațadele turnurilor, ori gurile pentru tunuri amenajate la niveluri inferioare; sau chiar gurile de păcură din Bastionul Porții și Bastionul Mic. Curiozităţi despre bresle: Sistemul breslelor este introdus în Transilvania foarte devreme, mai ales cu scopul de a strânge rândurile pentru apărarea împotriva atacurilor inamice, dar și pentru protejarea intereselor industriale. În 1376 – breslele aveau deja vechime în Ardeal iar statutele lor erau respectate cu strictețe. Meseria trecea din tată în fiu, iar străinilor le era interzis să exercite meşteşugurile. Cu timpul acest punct s-a schimbat, iar breslele ce refuzau, fără un motiv întemeiat, chiar și un cetătean străin, erau amendate cu 20 taleri (veche monedă de argint). Datorită acestei măsuri, se înmulțesc membrii breslelor. Pe lângă cele amintite mai sus, mai existau şi alte bresle: curelarii, funarii, lăcătușii, cismarii, rotarii, brutarii, olarii, cuțitarii, năsturarii, pieptănarii, pălărierii, strungarii, săpunarii, coșarii... Când se înființau breslele, statutele lor trebuiau să fie înaintate regelui spre aprobare, care le stabilea privilegiile și cercul de activități. Breslele erau constituite din: staroste (céhmester), senior (atyamester), decan, inspector (mivlátó mester) și iunior (ifjumester). • Starostele – se alegea pe un an sau doi dintre cei mai bătrâni și/sau bogați membri și reprezenta cel mai înalt nivel din breaslă. El depunea jurământul (că va conduce cu dreptate și onoare) într-o ceremonie ce se încheia cu un banchet zgomotos și ceremonios. Datoria lui era, printre altele, să se îngrijească de actele importante ale breslei. • Seniorul – avea grijă de ucenici și de viața morală a breslașilor ba chiar și de cea materială. Ucenicii care călătoreau prin țară trăgeau la casa acestuia. Împreună cu decanul, mijlocea învoiala între calfele noi și patronii care îi preluau.  • Inspectorii controlau împreună cu starostele, cel puțin o dată pe lună, atelierele și calitatea mărfurilor, iar cei care nu se ridicau la nivelul stabilit erau pedepsiți sau/și excluși din branșă.  • Iuniorul – era cel mai tânăr membru; avea datoria de a invita breslașii la întruniri; la banchete avea grijă să fie mâncare și vin pe mese; intra în atribuțiile lui să-i ducă acasă pe membrii care se îmbătau 😀. Această funcție o avea până la intrarea în breaslă a unui nou venit.  Breslaşii se bucurau de stimă, fiind considerați elita societății. Ucenicii se recrutau numai din familii demne de cinste; după ce se eliberau de la stăpân, ei porneau prin țară, în pribegie, dar nu înainte de a primi scrisori de recomandare și de a fi învățați să aibă o purtare onorabilă: să nu grăiască vorbe necuviincioase sau să înjure, în timpul mesei să nu verse vin pe masă, să nu părăsească fără trebuinţă urgentă masa, să țină discursuri alese.  Dupa terminarea pribegiei, calfele își făceau perioada de probă în orașul în care doreau să se așeze, apoi erau primite în bresle. Primirea se făcea cu mare alai, ce diferea de la o tagmă la alta.  Breasla pălărierilor, spre exemplu, oferea noilor veniți câte o pipă plină cu tutun, pe o tavă de argint, în mijlocul unei coroane de flori; breasla năsturarilor ținea o coroană de flori deasupra capului și-l obliga pe novice să golească trei pahare de vin (pentru țară, oraș și breaslă), breasla românească a tăbăcarilor – trăgea trei palme celor noi veniți – cât să le aducă aminte – că trebuie să sufere pentru interesele breslei.  Statutele mai prevedeau ca noii veniți să se căsătorească în maxim un an de la primirea în asociație. Meșteșugarii de nasturi nu primeau în rândul lor pe nimeni până nu făcea dovada că-i căsătorit sau măcar logodit. Femeile trebuiau să fie și ele vrednice, căci aduceau cinste bărbatului și breslei din care acesta făcea parte. Ele puteau cumpăra marfă ca și bărbații și aveau dreptul să continue meseria după moartea soţului.  Statutele breslelor cuprindeau tot felul de reguli: de la cum trebuie să fie îmbrăcați membrii, la cum trebuie să se comporte în societate: cum trebuie să vorbească, să stea la masă, să mănânce și să bea. Spre exemplu – breasla croitorilor - pe la 1613 - pedepsea pe toți cei care umblau pe stradă cu capul descoperit sau fără manta; pe cel care intra într-o întrunire cu pălăria pe cap, fără să salute, pe cel care stătea cu coatele pe masă, cu picioarele unul peste altul sau într-un picior... Până și mâncărurile erau prevăzute în statute, după cum urmează: La prânz :  Felul I: pe fiecare masă, să se așeze carne de curcă cu hrean și oțet.  Felul II Carne de curcă cu supă de fructe; pe fiecare tavă să fie câte două gâște. Supa să fie din belșug.  Felul III Orez și os cu măduvă și câte o găină piperată.  Felul IV Câte două găini cu piper pătrunjel și șofran.  Felul V: Lângă friptură să fie câte o găină bine piperată.  Felul VI: Fructe, unt, caș, ridichi și covrigi. La cină:  Felul I: pește cu hrean.  Felul II : câte doi purcei fripți, supă caldă, migdale, stafide și struguri din belșug.  Felul III: găină friptă, pătrunjel, piper și carne de vacă.  Felul IV: lângă friptură, o găină și fructe. La fiecare masă, trebuie să se pună câte trei vedre de vin. ( 1 vadră însemna aproximativ 10 litri) Dacă patronul este undeva, la ospăț, zic statutele lăcătușilor din 1664 – ucenicul este dator să-l caute și să-l aducă acasă... Cel mai vechi document ce atestă Breasla măcelarilor și a blănarilor și le recunoaște privilegiile este din 1493. Fiecare viitor blănar era obligat să-şi facă ucenicia 3 ani la un blănar înscris în breaslă; după 3 ani era primit dacă dovedea cunoașterea meseriei în fața membrilor asociaţiei; dar nu înainte de a plăti o masă copioasă 😀. Numai membrii breslei aveau dreptul de a lucra în oraș și de a vinde la târguri piele sălbatică și de miel. Breasla croitorilor, una dintre cele mai importante, avea în cetate un turn prevăzut cu toate armele de atac și apărare. Cel mai de seamă breslaș a fost Francisc Nagy Szabó - cronicarul orașului- după moartea sa, tagma nu și-a mai căpătat vaza de odinioară.  Breasla bărbierilor - (chirurgilor) prevedea ca viitorul meseriaș să se tragă dintr-o familie cinstită și cu frică de Dumnezeu, să aibă certificat că și-a făcut anii uceniciei, să nu fie hoț, ucigaș ori cu purtări rele; să aibă doi membri care garantează că va suporta toate sarcinile impuse de breaslă, să facă dovada că-și cunoaște meseria, pregătind în fața membrilor breslei, diferite medicații (în special o anume alifie galbenă și puternică). Față de staroste era dator să-l cerceteze în caz de boală și să-l panseze; îi era interzis să trateze bolnavii care erau pacienții starostelui. Nu se primeau în breaslă criminalii, tâlharii și înșelătorii. Şi breasla fierarilor - în sec XVII lea - era puternic organizată. Diploma prin care i s-a confirmat statutul s-a pierdut în 1641 și atunci judele și pârgarii orașului le dau voie fierarilor să se organizeze din nou. Gheorghe Rákóczi II le confirmă statutele la 1642. Potrivit noilor statute ei sunt datori să întrebuinţeze cea mai bună marfă, să potcovească caii și să lege în fier roțile și oiștile de car chiar și în sezonul când pregătesc seceri și coase. Sistemul breslelor se menține până în anul 1872 când se dizolvă pentru totdeauna; de atunci începe o nouă epocă pentru industrie. 🙏 contributor Unde Mergem®, Ralu Brankundi

“Decebalus Rex Drăgan fecit” (Regele Decebal făcut de Drăgan) veghează de sus, trufaș, cu priviri de calcar, peste oglinda rece a Dunării, în golful Mraconia. Pare desprins dintr-o poveste de demult, despre vreun neam de giganți ce stau la pândă sub nori, păzind apele adânci ale Cazanelor Mari (în zona aceasta ajung până la 120 metri! - cea mai mare adâncime a fluviului). [De strajă la Cazanele Dunării. 😍] De fapt basorelieful reprezentându-l pe regele dac Decebal nu este chiar atât de vechi – executarea lui a început în 1994 - și nici măcar nu este finalizat; stadiul construcției a ajuns la doar 60% și s-a oprit, în 2004. Însă îndrăznim să spunem că arată foarte bine așa, cumva încadrată mai natural și fără finisaje.  Construcția, înălțată între localitățile Eșelnița și Dubova (dar aparținând administrativ de ultima) a fost finanțată de omul de afaceri Constantin Iosif Drăgan (așa cum explicit indică inscripția de la bază, cumva ironic, în latină!), considerat primul miliardar român, cel mai bogat la momentul ridicării statuii și istoric amator. Este înaltă de 55 metri și lată de 25; doar nasul are 7 metri lungime iar ochii peste 4 metri fiecare. Au lucrat la ea 11 alpiniști, conduși de un sculptor amator din Orșova. Instrumentul principal de lucru a fost explozibilul iar eforturile depuse pentru executare au fost considerabile. [Capul lui Decebal şi Golful Mraconiei văzute de pe muntele Mali Strbac, din Serbia. 😍 Foto: prof. Andrei Ionel.] În 2003 a suferit o operație estetică 😉 - nasul și mustața au fost dinamitate și refăcute din ciment și întărite cu armătură de fier, pentru că exista riscul să cadă. Cu puțină imaginație ți-ai putea închipui că figura lui Decebal este oarecum îndreptată spre locul unde pe malul sârbesc se află mult mai vechea Tabula Traiana (anul 106). Sculptura în piatră deține și un record – este cea mai înaltă din Europa. O stâncă acoperită altădată de copaci a devenit (prin intermediul banilor și dorinței unui om de a rămâne cumva „nemuritor”) o altfel de atracție turistică (probabil că astăzi așa ceva nu ar mai fi posibil) – în sezonul de vară se crează ambuteiaje imposibile pe drumul național DN57, infrastructura nefiind adaptată la fluxul mare de turiști. [Aglomeraţia de sezon în zona viaductului.] Pe unul dintre piscurile rămase nealterate de dălțile sculptorilor a fost montată, spre amintire, crucea care s-a aflat pe turla mănăstirii Mraconia înainte ca aceasta să fie demolată odată cu inundarea golfului după construirea hidrocentralei Porțile de Fier (rezultând cumva un Decebal creștin-ortodox 🙂). În documentarea noastră am înţeles că există şi un traseu pe care se poate ajunge până la cruce, pe creştetul statuii dar încă nu am reuşit să verificăm (dacă ai făcut tu traseul, spune-ne aici într-o recenzie). [Crucea de pe pisc.] În apropierea statuii lui Decebal se poate ajunge doar pe apă și privită astfel pare și mai impresionantă. De la distanță poate fi admirată și de pe viaductul ce supratraversează golful (dar atenție la aspectele privind parcarea și aglomerația!). [Vedere de pe Dunăre.]

Crucea Eroilor din Piatra Craiului este unul dintre monumentele din România dedicate soldaților căzuți în timpul Primului Război Mondial. Se află pe Vf. Piatra Mică, la o altitudine de 1816m, în Parcul Național Piatra Craiului din Zărnești. În vara anului 2004 se începeau lucrările la amplasarea Crucii Eroilor. Cu ajutorul unui elicopter particular, salvamontiștii zărneșteni au transportat materialele de construcție necesare, oamenii și echipamentul pentru spargerea stâncii în locul unde este amplasat postamentul crucii. Care, cu o înălțime de 10 metri și cu o deschidere a brațelor de peste 5 metri, este o variantă mai mică a celei de pe Muntele Caraiman din Bucegi.  [Vedere spre Zărnești 😍] Monumentul trebuie apreciat atât din punct de vedere istoric, cât și spiritual, simbolizând sacrificiul eroilor care și-au pierdut viața în slujba țării și oferind vizitatorilor un prilej de reculegere și respect pentru trecutul eroic al României. În plus, poziția sa peisagistică oferă o priveliște spectaculoasă asupra munților și văilor din jur, făcându-l o atracție turistică deosebită. [Monumentul în prim-plan.] Pentru a ajunge la cruce (denumire a atracției cunoscută mai bine în rândul localnicilor) trebuie să ajungi la Cabana Curmătura și de acolo să urmezi porțiunea de traseu marcată Punct Albastru, spre Vârful Piatra Mică (click aici pentru a vedea articolul dedicat întregului traseu). Nu e un traseu tocmai ușor, vei avea vreo 45 minute - o oră de urcuș în mare parte susținut, de aceea e foarte important să fii pregătit fizic și echipat corespunzător pentru o astfel de drumeție montană. [Vedere în noaptea de Revelion 😍 foto: Lucian Anghel] Noi considerăm că cea mai bună perioadă pentru a vizita Crucea Eroilor este între lunile mai și septembrie, când vremea este mai stabilă și temperaturile sunt mai plăcute pentru drumeții. Însă, traseul e practicabil și în lunile mai reci, așa că tu decizi când vrei să deschizi cărările în Piatra Craiului. 😉 În lunile de vară zilele sunt mai lungi și-ți permit să planifici mai flexibil excursia, dar verifică întotdeauna prognoza meteo înainte de a porni la drum, deoarece condițiile montante pot fi imprevizibile. [În mijlocul naturii.] Cum îți spuneam, e recomandat să ai echipament adecvat drumeției, inclusiv încălțăminte de munte, haine impermeabile, apă și ceva mâncare. Până să ajungi la monument, o să ai parte de zone din traseu solicitante, așa că-ți recomandăm să călătorești alături de prieteni și să fii atent la marcaje. Și nu uita să plătești taxa de acces și să respecți regulile care se aplică în Parcul Național Piatra Craiului. 🤗 Ionut Șmicăl, contributor Unde Mergem® ✍️

Cum adică să treci Dunărea înot ca să ajungi în Occident și de ce să fugi din țara ta ca să fii liber?! Sunt întrebări pe care un puști de 14 ani încă le pune și nu le înțelege pe deplin. În Mehedinți ele au legătură cu Danubia, statuia libertății, care străjuiește lacul de acumulare în dreptul municipiului Orșova.  Da, România are și ea o Statuie a Libertății. A libertății post-comuniste. Se numește Danubia și o poți admira pe șoseaua ce leagă Drobeta Turnu Severin de Timișoara. [Un loc de popas şi de meditaţie.] Pe drumul național, după ce treci de hidrocentrala Porțile de Fier 1, pe partea dinspre fluviu sunt amenajate mai multe zone de popas. Cele mai multe dintre ele sunt neîngrijite și pline de gunoaie, dar sunt adevărate puncte de belvedere pentru că Dunărea este grandioasă în zonă, iar priveliștea este superbă. Aproape de intrarea în Orșova, într-un astfel de loc de picnic, o parcare în fapt, dotată de Compania de drumuri cu câteva mese și scaune, tronează varianta românească a Statuii Libertății. Ca și cea americană, lucrarea reprezintă o femeie, gata să se arunce în apele fluviului. Este din ceramică, are peste 6 metri înălțime și este destul de sexy, ți-ar spune același puști de 14 ani care a aflat despre comunism din povești sau din cărțile de istorie, dar nu prea înțelege cum de înainte de 1989 malul sârbesc al Dunării era scăldat în lumini, în timp ce al nostru era cufundat în beznă sau cum la televizor programul era doar 2 ore. [Statuia românească a Libertăţii.] Așa voluptoasă, măreață, tristă, neîngrijită, neinscripționată, dar totuși botezată, Danubia are legătură cu ”Epoca de aur”, dar ea nu vorbește despre lipsuri, ea este întruchiparea curajului, a dorinței de libertate, a visului de a trăi mai bine. Mii de români au plătit cu viața pe vremea comunismului încercarea de a scăpa de România lui Ceaușescu traversând înot Dunărea. Frontiera de vest este considerată cea mai sângeroasă graniță a Europei pentru că pe aici se ieșea ilegal în Occident. Pe aici au plecat spre toate statele lumii sportivi, artişti, medici, ingineri, dar şi oameni simpli, scârbiţi de regimul comunist. Mulți erau olteni, oameni ai zonei, îmbiați de gustul vegetei sau al ciocolatei Cipiripi, ”orbiți” de becurile de pe malul vecin care, parcă în ciudă, rămâneau  aprinse toată noaptea, încurajați de prieteniile pe care le stabileau cu cuscrii (cum erau alintaţi pe acea vreme iugoslavii) veniți să facă micul trafic în piețele din Severin. Dar frontieriști, căci așa erau numiți, nu erau numai români, erau cehi, bulgari, polonezi, slovaci. Pe timpul verii, în special pentru înotătorii buni, Dunărea nu era o problemă. Îşi puneau hainele în saci de plastic pe care îi legau de brâu cu sfoară şi foloseau camerele anvelopelor de autovehicule, colaci sau veste de salvare. Pe timpul iernii, se povestește că se ungeau cu Revulsin, un vasodilatator puternic, pentru a li se încinge pielea și a face față apei reci. Totul era să nu fii prins de grăniceri. Relatările sunt cutremurătoare și cele mai multe sunt făcute de sârbii din localitățile unde ajungeau sau visau să ajungă curajoșii. [Grăniceri români la Dunăre în anii comunismului.] Danubia veghează asupra lacului de acumulare și se spune că aici au fost prinși sau și-au pierdut viața cei mai mulți frontieriști, pentru că mulți dintre ei se păcăleau crezând că trec Dunărea la sârbi. În fapt străbăteau lacul de acumulare și Golful Cerna și ajungeau pe faleza Orșovei unde erau prinși de grăniceri. Aici la Orșova, pentru noi, românii, Dunărea a fost mai mult decât Zidul Berlinului pentru nemți. S-au stins oameni împuşcati de grăniceri, sfârtecați de elicele bărcilor de grăniceri, loviți cu vâslele ca să nu mai fie ridicați în barcă și considerați scăpări ale vigilenței grănicerilor sau pur și simplu înecati. Considerând că popoarele își personalizează identitatea și prin statui, lor, frontieriștilor, Patrick Mateescu le-a dedicat-o pe Danubia. Sculptorul nu a trecut Dunărea înot, dar tot fraudulos a plecat din țară, deci știe ce a însemnat dorința de libertate și câștigarea ei. Deși în zonă nu este nicio plăcuță pe care să fie consemnat acest lucru, Danubia este un omagiu adus celor care au sfidat moartea, încercând să treacă ilegal într-o altă țară. Ea a fost donată Orșovei în 1996 și în ciuda a ceea ce reprezintă este un monument al nepăsării. Mai tot timpul este înconjurată de gunoaie și mai tot timpul soclul ei este mâzgălit de pasionații de grafitti. Ca o ironie a istoriei într-un an pe ea au scris mare, cu  vopsea neagră, să se vadă de la distanţă:  „Welcome refugees!” Francezul Andre Maurois afirmă, de alfel, că statuile sunt cartea de vizită a istoriei și civilizației și nu este vina civilizatiei dacă s-a întâmplat uneori ca istoria să arunce propria carte de vizită la gunoi. 🙏 contributor Unde Mergem®, Ana Maria Urziceanu

Dacă ajungi în Orașul de Sus al Sighișoarei, e musai să urci și pe Dealul Cetății, dacă nu pentru bijuteria arhitectonică, măcar pentru priveliștea oferită de înalțimea platoului. La capătul Străzii Școlii vei găsi autentica Scară acoperită de lemn construită în 1654 de primarul Johann Both pentru ca în timpul iernilor grele sau în zilele ploioase, copiii să ajungă mai ușor la școală. [Scările spre Dealul Cetăţii.] Pentru a urca în punctul cel mai înalt al cetății ai două variante. Ori urci cele 175 de trepte de lemn, câte au mai rămas în prezent, ori faci un ocol și folosești străduța din dreapta – pe aici ai să poți vedea una din cele mai bine conservate porțiuni ale zidului Cetății. [Varianta spre Dealul Cetăţii.] Odată ajuns sus, prima clădire, în imediata apropiere a scărilor acoperite este vechea Școală din Deal ce poartă inscripția Schola Seminarium Republicae – 1619. Limba română se introduce abia în anul 1867 ca obiect de studiu, așa că în 1619 când s-a ridicat clădirea, se preda în latină, iar școala purta numele de Schola maioris (Școala superioară). Mai află că școala funcționa în clădirea veche a mănăstirii dominicanilor, în stânga scărilor acoperite, iar la bază exista un turn de apărare provenit de la o mai veche fortificație. În anul 1790 începe construcția clădirii Liceului din deal - inițial compusă numai din parter și primul etaj. Edificiul a fost renovat în anul 1901; la etaj s-a păstrat inscripția Patriae filiis virtuti palladique sese voventibus sacrum care înseamnă Fiilor patriei care se dedică virtuții și înțelepciunii să le fie un lăcaș sacru. În imediata apropiere a liceului se află Biserica din Deal. Impozantul monument este cea mai valoroasă piesă arhitectonică a Sighișoarei, fiind unul dintre edificiile reprezentative ale stilului gotic din România. Specificul se caracterizează prin zidurile masive - cu excepția unui ansamblu sculptural din piatră - Închinarea magilor - nu există alte ornamentații exterioare, folosirea detaliilor decorative fiind rezervată interiorului (la data documentării noastre biserica era închisă). Valoarea statuetelor crește prin faptul că se numără printre puținele exemplare de sculptură gotică în piatră din Transilvania. Specialiștii spun că actuala biserică a fost ridicată pe locul unei cetățui existente înainte de anul 1200. Urmele dacice descoperite pe platoul Dealului Cetății sunt dovada că dealul a fost locuit din timpuri arhaice. [Intrarea principală în biserică.] Construcția este puțin ciudată, și poți să te convingi și singur: poziționat spre fațada dinspre vest, dacă ai să cercetezi intrarea principală în biserică, ai să observi un lucru neobișnuit: pe lângă asimetria clădirii, turnul clopotniță este mult mai vechi și nu face corp comun cu restul construcției, este dezaxat și înclinat spre sud; iar navele laterale sunt zidite prin alăturare, dovadă că au fost clădite ulterior.  [Ciudata asimetrie a lăcaşului.] Se știe că Dealul Cetății - expus alunecărilor de teren în anii ploioși - este format din șisturi și conglomerate din lut și gresie, lipsite de piatră. Se pare că sașii au consolidat zidurile unei vechi așezări cu un turn clopotniță fortificat, actualul edificiu având temelia ridicată pe anticele ziduri. Pentru entuziasmații de istorie recomandăm o scurtă vizită a Cimitirului evanghelic, deși poate ideea-ți dă fiori, să știi că adăpostește arhaice pietre de mormânt. Poate ar trebui să arunce un ochi, măcar curioșii de mister. Turnul Frânghierilor - în prezent locuință a paznicului cimitirului - este singurul turn locuit dintre cele nouă păstrate până astăzi în cetatea Sighişoarei. Importanța lui constă mai ales în faptul că, la subsol, arheologii au descoperit urmele unor metereze acoperite, dovadă că a fost ridicat pe zidul străvechii cetățui presăsești. [Turnul Frânghierilor.] De aici poți să te lași spre Turnul Măcelarilor. Pe parcursul coborârii vei vedea una dintre cele mai bine conservate și mai impresionante porțiuni din zidul ce înconjoară cetatea medievală. Când îl privești, e important să știi că nu vezi doar un mur, ci o inestimabilă dovadă documentară ce-ți atestă etapele construcției lui în timp. Nu dintotdeauna e cum îl vezi, se pare că inițial zidul avea aproximativ 4 m; în partea interioară, o galerie urca în trepte și susținea tirul cu arcul și arbaleta. După apariția armelor de foc se trece la ridicarea zidului cu încă 3,5 m și se creează goluri înguste de tragere. Spre sfârșitul sec al XVII-lea, zidul este înălțat cu încă aproximativ 1 m și se construiesc noi goluri de tragere și o galerie pe care stăteau apărătorii. Cât despre Turnul Frânghierilor, spuneam că este locuit. Are un gard mic, n-are câine, dar nici nu-i nevoie... în caz de nu vrei să ți se strice zenul, în încercarea ta de a fotografia părți ale zidul, nu încălca proprietatea, care deși nu-i marcată ca fiind privată, se pare ca este 😀 să nu zici că nu ţi-am spus. [Nu depăşi gărduleţul! 😀]

În trecut fântânile erau foarte importante pentru comunitate iar sibienii au început încă de prin secolul XIII să amenajeze un număr mare de fântâni, în fiecare piaţă a oraşului. Acestea erau îngrijite de vecinătăți ce numeau doi meșteri, unul bătrân si unul tânăr, care aveau datoria să vegheze la buna funcționare a acestor surse de apă. De obicei o dată pe an fântânile erau curățate, acțiune ce cădea în sarcina tinerilor din cadrul vecinătății și care se termina de regulă cu o masă copioasă. Fântâna din Piaţa Mare a fost menționată documentar pentru prima dată în anul 1538, spunându-se că „în bazinul din jurul ei femeile își spălau rufele, iar din jgheaburi se adăpau animalele”.  Acum, ea este cunoscută ca Fântâna cu grilaj sau Fântâna Falkenhayn. Merită să-i acorzi un popas pentru că de ea se leagă o adevărată saga: în anul 1798, cu ocazia renovării fântânii comandate de către Martin Hochmeister, primarul acelor vremuri, a primit un umbrar din fier forjat, finanţat de de pielarul Filek. În Primul Război Mondial, după ce iniţial umbrarul a fost confiscat de militarii cantonaţi în oraş, comandantul Armatei a 9-a germane, generalul Erich von Falkenhayn, a decis să îl înapoieze oraşului. Iar mai târziu, noile concepții urbanistice pe care regimul comunist le-a impus în reamenajarea Pieței Mari au făcut ca fântâna sa fie demolată. Doar apropierea anului 2007 în care Sibiul a fost declarat „Capitală Culturală Europeană” și dorința de a reface aspectul de altădată al pieței, au făcut ca o copie a fântânii interbelice să reapară și să își revendice poziția în Piața Mare după sute de ani de schimbări. Azi, trecătorii se opresc lângă această fântână pentru a se relaxa și a admira de pe scările ei Piaţa Mare. De jur împrejur sunt clădiri superbe, de pe acoperişurile cărora „ochii sibiului” (element de arhitectură medievală, cu scop de aerisire) îţi vor urmări orice mişcare! 😀

Sigur îți amintești de la istorie despre Gheorghe Doja și răscoala pornită de el la 1514 împotriva marilor proprietari unguri de pământ, răscoală care îi și poartă numele (acesta fiind doar unul dintre detaliile pentru care a intrat în memoria colectivă). Dar puțini știu că Gheorghe Doja a fost un secui, născut în Dalnic, județul Covasna iar numele lui „adevărat” era de fapt Dózsa György. [Gheorghe Doja, așa cum îl știm din cărțile de istorie.] S-a născut în 1470 (după alte surse, 1477) la Dalnic, în familia unui mercenar care a primit avere și un mic titlu nobiliar drept răsplată pentru faptele de arme în luptele împotriva turcilor. După ce a avut parte la rândul lui de o educație militară, dornic să urmeze exemplul tatălui, György a îmbrățișat cariera militară de tânăr, înrolându-se în armata maghiară și servind în mai multe garnizoane din Transilvania. Unde până la luptele adevărate de mai târziu, se pare că a reușit să devină cunoscut prin numeroasele dueluri pe care le-a provocat sau la care a fost provocat și pe care le-a câștigat.   Apoi, în 1513, s-a făcut remarcat în campania contra turcilor condusă de voievodul Transilvanei Ioan Zápolya (János Szapolyai) în Serbia, fiind recompensat cu acordarea gradului de căpitan. În timpul campaniei de la Belgrad s-a desfășurat și un episod care a rămas consemnat în analele vremii. Se pare că faimosul Ali Pașa, cel mai puternic luptător al cavaleriei turce, a venit în fața cetății unde erau încartiruite trupele maghiare și a început să îi provoace pe cei dinăuntru „Hei, unguri! Veniți aici, oricine este curajos! Ieșiți din castel, se va decide pe câmp cine este învingător!” Nu a trebuit să li se spună de două ori, un grup mic de oșteni s-a pregătit rapid și, conduși de Székely György Dózsa, au ieșit în galop pe poarta castelului. Cele două echipe aproape s-au ciocnit, dar apoi liderul turc a vorbit: „Nu așa, unguri! Chiar și gâștele sunt curajoase într-o echipă. Lăsați un om curajos să lupte pentru toată lumea. Cine îndrăznește să mă confrunte?” Ungurii au mormăit și au șovăit, secuii al fel, neavând inițial suficient spirit și curaj pentru a rezista puternicului Ali Pașa. Când Pașa a văzut că sunt din ce în ce mai șovăitori și nehotărâți, a spus cuvinte urâte, i-a batjocorit și i-a defăimat, atât pe unguri, cât și pe secui. Și i-a tot certat până când György Dózsa s-a săturat de cuvintele urâte, a sărit în mijloc și a spus: „Ajunge de vorbă, tu turc de această credință! Voi lupta cu tine pentru Isus al meu!”. Conform regulilor de duel ale vremii, au fost numiți arbitri/martori, atât unguri cât și turci, care s-au asigurat ca duelul să se desfășoare într-o manieră ordonată. Când briefing-ul s-a încheiat, călăreții și-au întors caii și au mers într-un pas lejer până la marginea câmpului, așezându-se apoi față în față, iar la semnalul martorilor și-au dat pinteni cailor și au pornit unul către altul. În galop, s-au ciocnit cu un zgomot puternic, sulițele li s-au sfărâmat în bucăți, dar niciunul nu l-a putut arunca pe celălalt din șa. Apoi Dózsa și-a scos sabia, iar Ali Pașa iataganul. Au sărit scântei. Dózsa l-a rănit pe turc. În cele din urmă, pentru a treia oară, a atacat atât de tare încât Ali Pașa a căzut de pe cal, inconștient. În acea clipă, Dózsa a sărit de pe cal și l-a decapitat pe turc dintr-o singură lovitură . A luat cu el toate armele ornamentate, pentru că îi aparțineau ca pradă, apoi a urcat din nou pe cal și a revenit în galop la castel. Cavalerii maghiari și secui au galopat și ei după el. Drept răsplată după această faptă de vitejie, regele Ungariei i-a dăruit lui Dózsa titlul de cavaler, un colier de aur cu o gravură care reprezintă scena duelului și un sat ca domeniu propriu. [Dózsa György, pictură în ulei de Viktor Madarász.] Întors acasă, în Transilvania, a primit apoi însărcinarea de a forma un contingent de oaste pentru a participa la o cruciadă antiotomană anunțată pentru 1514, care însă nu s-a mai întâmplat. Dar mica oaste, în care fuseseră recrutați țărani maghiari, slovaci, sârbi, croați, români și secui ce începuseră deja să fie antrenați ca soldați, sub conducerea lui Dózsa va începe o  răscoală împotriva marii nobilimi din Ungaria și Transilvania, care înăsprise foarte mult condițiile de muncă ale iobagilor și crescuse dările în produse și bani percepute țărănimii libere.   După câteva succese militare, la 15 iulie 1514, după atacul nereușit al oastei țărănești asupra cetății Timișoara unde se refugiase marea nobilime, Ioan Zápolya, fostul său protector a ordonat ca Dózsa György să fie capturat și ucis. Nobilii, profund lezați de răscoală, nu s-au mulțumit cu o simplă execuție ci, la 20 iulie 1514, l-au torturat și executat pe acesta prin așezarea pe un „tron” înroșit în foc. Întreaga operațiune a fost atât de barbară încât este menționată astăzi pe numeroase siteuri dedicate execuțiilor și torturilor înfricoșătoare: Doja (Dózsa) a fost legat cu lanţuri înroşite în foc, a fost urcat pe un tron de fier, de asemenea înroşit în foc, în mână i s-a pus un sceptru încins, iar pe cap o coroană încinsă, dintr-un fier de plug. Se pare că fratele său a fost obligat să-i bea sângele iar bucăți din trupul sfârtecat de cleştii călăului au fost date pentru a fi mâncate tovarăşilor săi, care au refuzat, preferând moartea în chinuri, traşi în ţeapă. Pentru descurajarea celor care încă mai luptau (ultimele cete de răsculați, din Țara Bârsei, au fost înfrânte abia un an mai târziu), trupul tăiat apoi în patru i-a fost expus la porţile oraşelor Buda, Pesta, Alba Iulia şi Oradea, iar capul a fost trimis judecătorului-șef al Seghedinului (actualul Szeged din Ungaria), Balázs Pálfy, apropiat al lui Doja. [Execuția lui György Dózsa, gravură 1650, autor Matthäus Merian.] Martori ai supliciului de la Timișoara spun că pe 20 iulie 1514 a coborât din cer însăși Maica Domnului, pentru a-l lua în Rai pe György. Moment de care amintește și azi monumentul ridicat în Piața Maria din oraș, simbol al execuției lui Doja ridicat în locul care va deveni peste secole kilometrul  zero al unei alte revolte de proporții, cea din decembrie 1989.   După ce, în timpul vieţii conaționalii lui l-au descris în cele mai felurite moduri, de la tâlhar și criminal la cavaler și nobil, de la căpetenie de cruciați la rege neîncoronat al țăranilor (de aici se pare că a fost inspirat și „scenariul” oribilei execuții), numele lui Dózsa György a intrat în uitare timp de câteva sute de ani. Până în secolul al XIX-lea, când istoriografia maghiară l-a redescoperit și l-a transformat în erou. Apoi, cultul lui Doja a fost preluat de propaganda comunistă, care a văzut în acesta un exponent al luptei de clasă. Așa a apărut la Dalnic, în anul 1976, un impozant monument, creație a sculptorului Szobotka András, în care Dózsa György e prezentat ca un simbol al luptei împotriva puterii nobile opresive.

În anul 1612, după o încercare nereuşită de cucerire a Ţării Româneşti, principele Transilvaniei Gabriel Báthory a vrut să supună Cetatea Braşovului care era aliată cu domnitorul Munteniei. Braşovul a rezistat atacului acestuia iar oştile lui Báthory s-au mulţumit să ocupe cetatea de la Feldioara, de unde au început să întreprindă raiduri de jefuire a satelor din Ţara Bârsei. Văzând aceasta, proaspătul ales jude al Braşovului, Michael Weiss,  a adunat în grabă o mică oştire din care făceau parte şi câteva zeci de "studenţi" - elevi ai gimnaziului Johannes Honterus, şi a încercat să elibereze cetatea Feldioara. Raportul de forţe a fost net defavorabil braşovenilor care, deşi au luptat vitejeşte, au fost înfrânţi iar Michael Weiss a fost capturat şi decapitat. În memoria celor 39 (după alte surse 22) elevi saşi care au murit în bătălie, în anul 1912 a fost construit acest monument, se pare chiar pe locul unde au fost îngropaţi aceştia.

Braşov este singurul* oraş din România care are în mijlocul său un munte: Tâmpa, arie naturală protejată. Nu pleca din Braşov până nu îl vezi de sus, de pe platforma de Belvedere Tâmpa. Priveliştea pe care o ai asupra oraşului şi împrejurimilor face să merite banii (dacă foloseşti Telecabina Tâmpa) sau efortul, dacă urci pe jos. - Program Telecabina Tâmpa (urcare): L 12:00-23:00, Ma-D 10:00-23:00. 0. O călătorie costă 30 lei/sens, 45 lei dus-întors (adulți), respectiv 20/30 lei pentru copii. După modernizarea finalizată în octombrie 2025, programul telecabinei a fost prelungit până târziu în noapte, devenind singura telecabină din România autorizată să funcționeze și pe timp de noapte; datorită accesibilității complete pentru persoanele cu dizabilități, acestea pot avea acum ocazia să admire de sus unul dintre cele mai frumoase orașe din România! 😍 Dacă ai un pic de condiţie fizică recomandarea noastră este să urci pe Treptele lui Gabony - (marcaj triunghi galben, aprox. 1,5h) şi să cobori pe Drumul Serpentinelor (marcaj triunghi roşu); dar dacă vrei să fie mai uşor, poţi urca şi coborî pe Serpentine. Ambele trasee (pe care le găseşti şi în aplicaţia noastră) au punctele de plecare pe Aleea de Sub Tâmpa, în zona Telecabinei; chiar dacă sunt relativ ușoare, necesită echipament de drumeţie, ca pe orice alt traseu de munte. [Intrarea spre semnul uriaş BRAŞOV.] Puţin mai sus de Belvedere Tâmpa (semnul uriaș BRAȘOV), după câteva zeci de metri de urcuş vei găsi alte câteva puncte de belvedere, asupra Ţării Bârsei, apoi către Şcheii Braşovului, de la care dacă mai mergi câteva zeci de metri spre Sud vei avea la picioare zona dinspre Predeal, cu cartierul Răcădău. [Punctul de belvedere de deasupra semnului BRAŞOV.] O poveste interesantă: între anii 1950-1960 Braşov a fost unul din oraşele din fostul bloc comunist care au purtat numele dictatorului sovietic I.V. Stalin. Conducătorii de atunci ai oraşului chiar au "scris" numele acestui pe muntele Tâmpa, din brazi plantaţi pe un versant golaş; deşi între timp aceştia s-au amestecat cu foioase, se spune că la o privire atentă dintr-un anumit unghi, dinspre oraş, vei întrezări numele STALIN spre vârful muntelui, în stânga cablului telecabinei! Noi nu am reuşit să îl vedem... [Belvederi de pe Vf. Tâmpa.] În prezent, pe muntele Tâmpa este scris numele oraşului - BRAŞOV - din nişte litere uriaşe care sunt iluminate pe timp de noapte, fiind vizibile de la câteva zeci de kilometri când vii dinspre Târgu Secuiesc, Târgu Mureş sau Sibiu. Muntele găzduiește o microrezervație floristică de aprox. 2 ha ce are scopul de a conserva stâncăriile calcaroase de pe vârf, care adăpostesc numeroase specii de plante protejate (toporași, clopoței, cimbrișor, mătăciune, barba ungurului...). *Unii ar spune că mai e și Piatra Neamț cu a ei Pietricica - dar încă se dezbate intens dacă aceasta este un deal sau un munte. 🙂

Având o suprafață de aproximativ 40 de hectare, parcul din cartierul Tractorul este unul dintre cele mai mari parcuri din Brașov. Construit în anii '80 vizavi de platforma industrială a orașului, unde se fabricau celebrele tractoare românești Universal, parcul era locul de plimbare și de dat pe gheață iarna pentru locuitorii catierului muncitoresc ridicat în apropierea uzinelor Tractorul. La începuturi singurele facilități erau niște leagăne, tobogane și o groapă cu nisip unde copiii ridicau castele, într-un un loc de joacă amplasat în spatele grădiniței (care există și în zilele noastre). Atracția principală era un lac artificial care, când îngheța, se transforma într-un patinoar, luat cu asalt de copiii din cartier. În anul 2010, pe locul lacului a fost inaugurat Patinoarul Olimpic, cel mai mare și mai modern din România la acea dată. [Lacul din parcul Tractorul, anii '80...] După ce a trecut prin mai multe faze de extindere, amenajare peisagistică și dotare cu instalații și facilități sportive și de divertisment, Parcul Tractorul a primit în 2012 denumirea de Parcul Sportiv (sau al Sportivilor) și a devenit una dintre atracțiile preferate de locuitorii și vizitatorii celui mai mare și mai modern cartier brașovean, dar și de cei care așteaptă sau schimbă un tren în gara Brașov – între aceasta și parc existând un pasaj subferoviar de aproximativ 50 metri lungime. [...aceeași zonă a parcului, în zilele noastre.] Ce poți face în Parcul Sportiv din Tractorul? Te poți plimba dar mai ales, poți face mult sport: aleargă pe pistele amenajate cu strat de tartan (lungime totală de aprox. 1,5 km), dă-te cu rolele (pe aleile parcului sau pe circuitul din incinta secției Patinaj Viteză a clubului Corona – lângă Patinoar), fitness în cele două zone cu aparatură dedicată, ping-pong, minifotbal și baschet pe terenurile dedicate, „scheme” cu rolele, bicicleta, placa sau trotineta pe rampa de lângă fântâna arteziană, patinaj pe gheață în incinta Patinoarului (în după-amiezile din weekendurile de toamnă-primăvară)... Poți cânta la „instrumente” stradale sau poți juca badminton pe peluze. Sau îți poți duce copiii la joacă în aer liber, în zona amenajată lângă grădiniță. [Panou informativ despre păsările pe care le poți vedea și auzi aici.] Cum ajungi în Parcul Sportiv din Tractorul? Dacă locuiești în zona Tractorul, cel mai bine, pe jos. 😊 Dacă nu, cu mașina, pe care o poți lăsa în unul din numeroasele locuri de parcare de pe strada Turnului sau în parcarea de la intrarea dinspre cartierul Coresi, care deservește și Patinoarul.  Sau cu autobuzul, în funcție de direcția din care vii ai mai multe stații unde poți coborî – în zona bisericii și spitalului Tractorul, respectiv, lângă Lidl Tractorul. De la acestea ai de mers două-trei sute de metri până la parc. [Parcarea de lângă Patinoar.] În zilele aglomerate se simte nevoia amplasării mai multor toalete ecologice. În sezonul cald sunt prezenți câțiva comercianți de gustări, înghețată și băuturi răcoritoare. Altfel, poți merge pe Aleea Aviatorilor care duce spre Coresi Shopping Resort, vei găsi (și) acolo cafenele, pizzerii, bistrouri și mici magazine unde-ți poți potoli aproape orice poftă! În concluzie, poate că nu este cel mai curat și mai bine întreținut parc din Brașov dar cu siguranță este cel în care poți face cele mai multe activități în aer liber. Iar dacă locuiești în partea de nord a orașului, și cel mai aproape de tine! 

- atracție prezentată cu sprijinul eBagaje.ro 🙏   „Ne vedem în Braşov, în Piaţa Sfatului!” - de câte ori ai folosit această formulă ca să stabilești o întâlnire la kilometrul 0 al oraşului?! [Vara, și mai ales în weekenduri, cel mai viu loc din Brașov 😍] Piaţa Sfatului este cel mai animat loc al oraşului; aici se organizează multe din evenimentele oraşului, mai ales în sezonul de vară, când nu prea există vreun week-end fără un concert, festival sau expoziţie. Mii de porumbei te aşteaptă să te fotografiezi cu ei (atenţie: e interzis să îi hrăneşti) iar la terasele deschise din primăvară până-n toamnă  vei găsi tot ce-ţi pofteşte inima, în timp ce asculţi (sau vezi) repertoriul numeroşilor artişti ambulanţi. Iarna terasele se închid dar poţi mânca la restaurantele care acoperă aproape toate preferinţele, de la fast-food până la steak-house. De la bradul de Crăciun instalat aici, în fiecare an, pe 6 decembrie, se dă startul Sărbătorilor de Iarnă de Poveste! 🎄🎅 [Fântâna din Piața Sfatului.] Scurt istoric Piaţa Sfatului a fost, înainte de toate, locul unde îşi expuneau mărfurile numeroşii negustori români, saşi, unguri sau turci, atraşi de statutul de principal nod comercial pe care Braşovul îl are încă din anul 1364, când a primit dreptul de a organiza un târg anual. Pe 23 Decembrie 1420, Districtul Ţării Bârsei cade de acord cu Breasla Blănarilor să construiască, într-o clădire a acesteia, o cameră pentru „împărţirea dreptăţii” şi pentru „ţinerea şedinţelor sfatului orăşenesc”, aceasta fiind data de „naştere” a ceea ce avea să devină, după multe completări, adăugiri şi renovări, Casa Sfatului şi Primărie a oraşului; din acel moment piaţa mare a oraşului, specifică oraşelor săseşti, preia denumirea clădirii principale pe care o găzduieşte şi începe să fie cunoscută sub numele de Piaţa Sfatului. Acum știi care este semnificația inscripției 1420 de pe Casa Sfatului 😉. [Piața și Casa Sfatului, în perioada interbelică...] Casa Sfatului primeşte în sec. XVI (1525-1528) un turn înalt de 50m, denumit „Turnul Trompeților” (numit aşa pentru că pe el era amplasată o trompetă la care paznicul Casei Sfatului suna ora exactă şi de la care se dădea alarma când orașul era amenințat de vreo primejdie) străjuit de alte patru turnuri mici - ceea ce însemna că oraşul avea dreptul să pronunţe şi să aplice pedepse capitale, în interiorul clădirii funcţionând şi o cameră de execuţie capitală; astăzi, nu mai sunt nici turnulețele, nici camera de execuție. Pe măsură ce orașul s-a dezvoltat din punct de vedere economic, comercial și militar, Casei Sfatului i s-au adăugat noi încăperi, iar turnul a fost prevăzut cu un orologiu cu cadrane pe toate cele patru laturi. După incendiul care s-a abătut asupra Brașovului în anul 1689, Casa Sfatului este restaurată, în forma actuală datând din anii 1770-1774. Fațada, o loggia în stil baroc, aparține secolului al XVIII-lea. [...și în zilele noastre.] În prezent, în incinta Casei Sfatului funcţionează Muzeul de Istorie Braşov, deschis Marţi-Duminică 10-18.

Sunt mai multe legende despre Pietrele lui Solomon, şi toate sunt legate de numele regelui maghiar Solomon care se refugiase prin aceste locuri în anul 1075. În timp ce fugea de duşmanii care-i vroiau capul, regele a încercat să sară cu calul peste cele două pietre dar nu a reuşit şi a căzut. O legendă spune că a murit iar în locul în care a căzut a izvorât o apă (unii spun spun că ar fi vorba de izvorul L.I.D., pe care îl găseşti un pic mai sus de zona de picnic, pe Drumul Galben care urcă spre Poiana Braşov; nu am aflat de unde îşi trage acronimul). [Izvorul L.I.D.] O altă legendă spune că regele a supravieţuit căderii şi în fuga sa a hotărât să îşi îngroape coroana la rădăcina unui copac pentru a nu putea fi recunoscut de urmăritori. Coroana a fost găsită mai târziu de un ţăran ce a predat-o conducătorului cetăţii care de atunci poartă numele Kronstadt (în germană - oraşul Coroanei), iar coroana şi stejarul la care rădăcina căruia a fost îngropată au fost stilizate în stema oraşului Braşov. [Cele două stânci între se spune că a sărit regele Solomon.] Unii specialişti spun că zona este încărcată energetic şi că aerul de aici conţine o mare cantitate de ioni încărcaţi negativ, ceea ce ar face să aibă un efect benefic asupra sănătăţii. Ce ştim noi sigur este că dacă vii aici în weekend-urile cu vreme bună vei respira un aer încărcat cu fumul şi aromele zecilor de grătare aprinse de localnici 🤭 [Unul dintre locurile preferate "de grătar" ale braşovenilor (şi nu numai).] În Duminica Tomii (prima duminică după Paşte) îi poţi întâlni pe Junii Braşoveni care se adună aici la o horă şi un ospăţ pe cinste după ce au străbătut oraşul în tradiţionala Paradă a Junilor. Una peste alta, locul este foarte frumos. Poţi ajunge aici cu autobuzul 50 ( în Centrul Vechi are staţii la Primărie, Livada Poştei, un pic mai sus de Biserica Neagră, la Maternitate şi în Piaţa Unirii), sau cu maşina, pe care o poţi lăsa în parcarea din apropiere. [Parcarea de la Pietrele lui Solomon.] Pietrele lui Solomon este nu numai un loc bun pentru picnic ci este şi punct de plecare pentru câteva trasee spre Poiana Braşov şi muntele Postăvaru, atât pe jos cât şi pe bicicletă. De aici pleacă şi Drumul Vechi al Poienii pe care, până când a fost terminat drumul actual (1966), urcau camioanele semi-şenilate ce duceau turiştii în Poiana Braşov; acum e un traseu foarte agreabil, preferat de cei care vor să facă plimbare pe jos până în Poiană sau un downhill până în Brașov.

Intrarea în „Cetatea Braşovului” dinspre cartierul românesc al „Şcheilor” avea loc în Evul Mediu prin Poarta de Sus, numită iniţial şi Corpus Christi, după cvartalul în dreptul căruia era ridicată. Din vechiul ansamblu fortificat se păstrează astăzi doar Turnul Ecaterinei, edificiu reprezentativ pentru arhitectura Renaşterii la Braşov, construit în anul 1559 din iniţiativa judelui primar Johannes Benkner. Celelalte fortificaţii ale complexului, protejate în epocă de şanţuri cu apă şi iazuri, au fost demantelate în anul 1827, când a început construcţia Porţii Şchei, considerată necesară pentru fluidizarea circulaţiei între „Cetatea Braşovului” şi „Suburbiul de Sus”. Poarta Ecaterinei înlocuiește o poartă mai veche din lemn, care a fost distrusă în urma unor inundații puternice. Deși prima menționare datează din 1388, se pare că e mult mai veche, numele venindu-i de la capela Sfânta Ecaterina, situată în apropiere (în curtea Bisericii Negre), care la rândul ei făcea partea din ansamblul unei mănăstiri de călugărițe a cărei hram era „fecioara și martira Sf. Ecaterina”; mănăstirea a funcționat în prima perioadă de existență a orașului Corona, fiind menționată în 1235 într-un catalog al mănăstirilor premonstratense din Transilvania și Ungaria „Catalogus Ninivensis”. [Turnulețele care simbolizau "ius gladii".] Poarta Ecaterinei are un design foarte interesant. Combină stilurile gotic și renascentist, iar turnul principal este înconjurat de patru turnulețe la colțuri. Aceste turnulețe simbolizau "ius gladii", adică dreptul orașului de a aplica pedeapsa capitală, un privilegiu pe care nu îl aveau multe orașe în acele vremuri și un avertisment serios pentru vizitatorii orașului. Este una dintre puținele porți care poartă acest simbol, ceea ce îi adaugă și mai multă valoare istorică. Poarta este decorată cu stema Coroneii (vechiul Brașovul) și diverse inscripții latine, care îți dau senzația că te-ai întors în timp. [Stema Brașovului și gurile de tragere.] Pentru că în jurul vechii cetăți a Brașovului exista un șanț cu apă care oferea o protecție suplimentară împotriva invadatorilor, Poarta Ecaterinei avea un pod mobil care permitea sau bloca accesul în oraș. Acest pod mobil putea fi ridicat în caz de atac, ceea ce făcea ca poarta și orașul să fie mult mai greu de cucerit.   Și aici vine partea interesantă: încă se mai pot vedea două găuri triunghiulare în zidurile porții, unde erau fixate lanțurile podului mobil. [Găurile triunghiulare în care erau fixate lanțurile podului mobil.] De-a lungul anilor, Poarta Ecaterinei a trecut prin mai multe lucrări de restaurare. În secolul XIX și apoi în secolul XX, au avut loc intervenții importante pentru a păstra structura intactă. Toate aceste eforturi au fost esențiale pentru a asigura că acest monument istoric va continua să impresioneze și generațiile viitoare.   În prezent, Poarta Ecaterinei este un loc popular pentru turiști datorită arhitecturii sale impresionante și peisajului pitoresc din jur. Pentru a înțelege cu adevărat de ce Poarta Ecaterinei este atât de importantă, trebuie să știi că Brașovul medieval era un punct nodal pentru comerț și cultură. Orașul era protejat de un sistem complex de fortificații, din care Poarta Ecaterinei făcea parte. Sașii din Brașov au jucat un rol crucial în dezvoltarea orașului, contribuind la construirea și întreținerea fortificațiilor și fiind implicați activ în comerț. [Arhitectura tavanului din interiorul porții.] Deci, dacă ajungi vreodată în Brașov, nu rata Poarta Ecaterinei. Este un loc care te transportă în timp, oferindu-ți o privire asupra unui trecut fascinant. Indiferent dacă ești pasionat de istorie, arhitectură sau pur și simplu îți place să descoperi locuri noi, Poarta Ecaterinei este unul dintre acele locuri care te fac să apreciezi cât de bogată și diversă este istoria noastră.  Poarta Ecaterinei este situată în centrul vechi al Brașovului, foarte aproape de alte atracții turistice importante, cum ar fi Biserica Neagră și Piața Sfatului. Pont: profită de amplasarea în curtea Facultății de Silvicultură și fă cunoștință cu câteva zeci de specii de copaci și arbuști plantați pe aleea ce face legătura dintre strada Gheorghe Barițiu și Poarta Șchei.   Cum ajungi acolo. Pe jos: Dacă ești deja în centrul Brașovului, poți ajunge la Poarta Ecaterinei pe jos. Este la doar câteva minute de mers din Piața Sfatului către Șcheii Brașovului. Cu transportul public: Dacă vii din alte zone ale orașului, poți folosi autobuzele locale, pe liniile 50, 51, 52; coboară în Stația „Biserica Neagră” sau Stația „Liceul Șaguna”. Cu mașina: Există parcări în apropierea centrului vechi, de unde poți continua pe jos către Poarta Ecaterinei. Brașovul are numeroase parcări publice, dar în centrul vechi poate fi mai dificil să găsești un loc liber, mai ales în sezonul turistic. 🤗 Tudor Georocieanu, contributor Unde Mergem® ✍️

Din vechiul ansamblu fortificat al „Porţii de Sus” al Cetăţii Braşovului, care făcea legătura cu vechiul cartier românesc al „Şcheilor”, se păstrează astăzi doar Turnul Ecaterinei. Celelalte fortificaţii ale complexului, protejate în epocă de şanţuri cu apă şi iazuri, au fost demantelate în anul 1827, când a început construcţia Porţii Şchei, considerată necesară pentru fluidizarea circulaţiei între „Cetatea Braşovului” şi „Suburbiul de Sus” - actualul cartier Şchei.

Sub protecţia Bisericii Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului s-a infiinţat în sec. XIV prima şcoală de pe teritoriul României, menţionată în 1399 de către Papa Bonifaciu care vorbea „despre ciracii (elevii) din Şcheii Braşovului“. Şcoala de piatră a fost construită în 1597 şi reclădită în 1760, adăugându-i-se un etaj. Începând cu anul 1559, limba de predare în această şcoală era româna. Aici s-a scris prima gramatică românească iar Diaconul Coresi a tipărit primele cărţi în limba română (pe hârtie fabricată într-o manufactură braşoveană).  Muzeul Primei Şcoli Româneşti cuprinde mai multe săli şi expoziţii tematice foarte interesante şi puteţi vedea aici cărţi şi documente vechi, de o valoare inestimabilă pentru poporul român:  • Sala „Cartea și Cărturarii brașoveni” aduce un omagiu celor care au contribuit la formarea culturii române așa cum o știm astăzi prin muzică, artă, literatură, dar și prin începuturile lor de traducere și copierere ale operelor valoroase.  • În sala „Cartea, factor de unitate naţională" vei vedea scrieri precum: „Biblia de la Bucureşti" (1688), „Cazania lui Varlaam" (1643), „Îndreptarea legii" de la Târgovişte (1652), dar și peste 80 de hrisoave domnești (unele dintre ele cu foiță de aur).  • "Sala cu vatră" te va purta în vremea medievală pe care o reprezintă prin icoanele și decorul sătesc, autentic. Pentru că nu există personal permanent îţi recomandăm să suni înainte de ajunge la Muzeu şi să te asiguri că poate fi vizitat. 

În satul Siculeni, pe DE 578, există un monument pe lângă care s-ar putea să treci fără să-l observi în viteza mașinii. Ar putea fi totuși interesant de știut că el comemorează masacrul săvârșit de trupele armatei austriece asupra secuilor din regiune – de unde și denumirea: SICULICIDIUM. Construit din bazalt, în anul 1899, monumentul amintește moartea a peste 200 de secui (177 conform autorităților habsburgice). Într-o traducere adaptată la limbajul actual (pentru că în original este într-un stil mai arhaic, al anilor 1700), pe placa de pe monument este următorul text: “<< Siculicidium – „Masacrul de la Siculeni” 7 ianuarie 1764 În memoria celor 200 de martiri secui din Scaunul Ciuc și Trei Scaune, care fiind fără protecție, au fost masacrați în zori la 7 ianuarie 1764 de către armata imperială la granița satului Siculeni, în timpul organizării violente a frontierei. Cei care au sângerat pentru libertate. Ridicat prin harul recunoscător al descendenților în 1899. Popor secui, sângele strămoșilor tăi, care se aflau pe brațul răzbunării arbitrare a tiranului. a căzut aici, când libertatea ta constituțională a fost apărată, s-a stins o imagine teribilă, multe vieți inocente, dar, deși sunt pierdute sub o armă feroce, memoria lor nu va fi pierdută, pentru că va dura pentru totdeauna. Acesta este modul în care memoria lor va trăi pentru un timp atemporal.>>” Pe granița dintre Imperiul Habsburgic și Moldova existau mai multe treceri: Pasul Buzăului, Pasul Oituz, Valea Trotușului. Austriecii au inființat un sistem de apărare a graniței, alcătuit din mai multe centre, fiecare centru având alocată o zonă; îm acest scop au fost adunați și înrolați bărbații localnici. În Transilvania au fost trei asemenea centre – unul în zona Sibiului (Orlat, Săliște; păzeau Valea Oltului); unul secuiesc, care avea în pază pasurile de la Vama Buzăului, Oituz şi Valea Trotușului, până la Borsec; unul în Năsăud, pe partea nordică a Transilvaniei, responsabil de zona Bistrița-Iacobeni. Secuii au refuzat să facă parte din acest sistem în lipsa unor libertăți și privilegii, acordate anterior pentru asemenea servicii dar suspendate acum de autoritățile habsburgice. În 1764 ei s-au adunat la Siculeni și au scris câteva scrisori de protest ofițerilor austrieci din cetatea-garnizoană de la Miercurea Ciuc. În scurt timp, în seara zilei de 7 ianuarie, la ordinul Curții Imperiale de la Viena, sub comanda generalului conte Joseph von Siskovics, trupe austriece cu un efectiv de aproximativ 1.300 de soldați s-au deplasat la Siculeni, au atacat cu artileria și au măcelărit mare parte din secuii rebeli, neînarmați, adunați acolo; și sistemul a fost implementat.  A urmat o refugiere în masă a secuilor în Moldova; o parte au primit amnistie după câțiva ani și au revenit acasă iar restul au fondat în zona dintre Rădăuți și Botoșani patru sate, comunitatea purtând denumirea de „ceangăi bucovineni” (relocată apoi, la debutul secolului 20 înapoi în Imperiul Austro-Ungar, parțial în Ungaria de astăzi, parțial în zona Huedin-jud. Cluj).

 „Cea mai frumoasă stradă din Sibiu” - așa cum o găsim denumită (pe bună dreptate) pe plăcuța indicatoare din capătul ei - este cu siguranță una dintre zonele cu un farmec aparte din Sibiu.  De-a lungul său se află ceea ce a mai rămas în această zonă din cea de-a treia centură de fortificaţii a Sibiului, construită în sec. XIII-XIV şi refăcută în secolul XVI: un zid de cărămidă şi trei turnuri de apărare (Turnul Archebuzierilor, Turnul Dulgherilor și Turnul Olarilor). Din anul 2020, Turnul Archebuzierilor și cel al Dulgherilor au fost deschise pentru vizitare astfel, le vei putea vedea de marți până duminică în intervalul orar 11-19 (program de vară) și în intervalul orar 10-18 (program de iarnă), luni acestea fiind închise publicului.  După ce vei urca o serie de trepte abrupte, vei putea vedea frumoasa Stradă a Cetății de la înălțime, din balconul ce leagă cele două turnuri, care pe vremuri era folosit drept coridor de strajă. Tot de aici poți trage cu ochiul în curțile sibienilor, unde mai pot fi observate elemente vechi de arhitectură, de aici se pot vedea cele mai înalte turnuri din oraș precum Turnul Bisericii Evanghelice din Piața Huet sau chiar Turnul Bisericii Romano-Catolice din Piața Mare, iar prin ochiurile de observare ale turnurilor în zilele senine se pot admira Munții Făgăraș. [Munţii Făgăraş văzuţi de pe zidul cetăţii.] Aici, în inima Ardealului, și mai ales pe această stradă, simți că viața curge altfel, fără claxoane la tot pasul, fără oameni nervoși și mereu grăbiți, viața molcomă, și oamenii cu fețe relaxate te fac să te bucuri de plimbare și să observi în detaliu frumusețea locurilor. [Strada Cetăţii.] Clădirile înghesuite, pline de culoare, ca în vechile ilustrate, parcul din spatele turnurilor și zidurile de cărămidă, dau un aer boem locului iar la una din case, păpuși expuse la ferestre par să ne ureze „Bun venit !” ❤️ [Păpuşi la ferestre.]

- închisă temporar pentru reabilitare Strada Sforii datează de la începutul sec. al XIII-lea, fiind singura stradă din oraş ai cărei pereţi pot fi atinşi cu ambele braţe în acelaşi timp. Cu o lăţime cuprinsă între 111 - 135 cm şi o lungime de 80m, cea mai îngustă stradă din sud-estul Europei a devenit unul dintre cele mai fotografiate obiective turistice ale Braşovului. Şi, începând cu anul 2018, este şi singura stradă din Braşov care are un perete pe care este permis să laşi o urmă a trecerii tale pe aici - poţi scrie un mesaj, o declaraţie de dragoste... atenție, doar pe porțiunea de perete vopsită în alb, da? Există şi o legendă ce spune că tinerii îndrăgostiţi care se sărută pe Strada Sforii sunt destinaţi să rămână împreună toată viaţa. 😘

Construit între anii 1460 şi 1494, Turnul Alb impresionează şi astăzi prin masivitatea şi robustețea liniilor sale arhitectonice. De-a lungul zidurilor sale, turnul prezintă metereze, guri pentru smoală şi balcoane susţinute de console cioplite în piatră. Aflându-se la 59 m depărtare de zidul vechii cetăţi a Braşovului, turnul comunica cu aceasta printr-un pod mobil ce făcea legătura până la Bastionul Graft. Cu cele 5 etaje ale sale, era cel mai ridicat punct de fortificaţie din Braşov, fiind apărat de breslaşii cositorari şi arămari. În 1678, pentru că numărul membrilor ei scăzuse considerabil, breasla cositorilor a răscumpărat obligaţia de apărare a turnului. Cu ocazia marelui incendiu din 21 aprilie 1689, focul dus de un vânt puternic a cuprins şi Turnul Alb, care a ars, fiind renovat abia în 1723. În incinta lui este amenajat un punct muzeal. Se poate ajunge la Turn fie pe jos, urcând scările de la Bastionul Graft sau pe poteca ce pornește din Livada Poștei, fie cu maşina pe drumul spre Poiana Braşov (există o mică parcare adiacentă Turnului).

După ampla renovare din anii 2005-2007 a fortificaţiilor Cetăţii Braşovului, fostul Turn al Olarilor a primit denumirea de Turnul Artelor pentru că a început să găzduiască numeroase expoziţii de artă, care pot fi vizitate zilnic între orele 10-17 (acesta este programul afişat - practic nu prea este deschis) 😑.

Cum mergi spre Sighișoara dinspre Mediaș sau Târgu Mureș, în partea dreaptă a drumului, pe Platoul La Podei - ai să găsești un turnuleț mic și singuratic, dar de care se leagă multe povești istorice și legende – turnulețul La Chip. Un crâmpei de istorie ai să găsești aici, dacă-ți faci timp să-l găsești. Din limba germană Bei Steinem Bild s-ar traduce la La chipul de piatră și se crede că ar fi fost ridicat în cinstea unei sfinte (Agata sau Ecaterina) – și că în trecut ar fi avut pe nișele celor șapte laturi pictate imagini. Alții consideră că nu a fost un turn dintotdeauna; și că acoperișul din șindrilă i-a fost adăugat ulterior, el la bază fiind de fapt piedestalul unei imense statui. Ridicat pe locul în care călătorul vedea prima dată cetatea mergând pe vechiul drum ce trecea dealul (astăzi cimitir evreiesc), monumentul a țesut multe povești în jur. [Biserica din Dealul Cetăţii văzută de La Chip.] Cele mai multe povești însă leagă turnulețul La Chip de Turnul Giuvaergiilor (ce în prezent nu mai există) care se afla pe cel mai înalt punct al Dealului Cetății din Sighişoara, de unde se deschide o frumoasă panoramă spre apus, către dealul La Podei. Unele însemnări amintesc că turnulețul ar fi purtat inscripția Monumentum hoc erectum est anno 1469 ( acest monument a fost înălțat în anul 1469) - și se crede că cele șapte laturi au fost construite pentru a atrage atenția răufăcătorilor că Sighisoara practica dreptul de a pronunța și executa condamnarea la moarte (1469 - anul în care Matei Corvin confirmă drepturile celor șapte scaune săsești printre care și jus gladii). Când vine vorba despre La Chip - localnicii o să-ți povestească despre legenda pașei. Se povestește că, odată, în fruntea armatei otomane, se apropia de cetate un pașă călare pe un elefant alb. Este ucis din Turnul Giuvaergiilor cu o pușcă cu cremene. Pașa ar fi fost înmormântat pe acel loc înarmat și călare pe elefant, iar în amintirea evenimentului s-ar fi ridicat turnulețul. Cronicile vremii vorbesc şi despre întâmplarea mincinosului senator Mathias Seiler din breasla frânghierilor. Povestea sună cam așa: în 1611 avangarda trupelor lui Gabriel Báthory este zărită pe dealul La Podei. Sfatul cetății hotărăște sa ia măsuri de ripostă și să trimită generalului o solie, dar nimeni nu se încumeta sa purceadă la drum. Într-un final, senatorul Mathias Seiler își ia inima-n dinți și după ce se împodobește cu tot fastul cuvenit unui senator de cetate regală liberă, pleacă delegat. Doar că atunci când ajunge pe dealul La Podei, vede tabăra inamica și-și pierde elanul, ba mai mult, îl invită pe Báthory să intre în oraș ca un musafir de vază. Ajuns înapoi în cetate povestește că și-a îndeplinit misiunea, ba chiar povestește că a fost foarte aspru în cele vorbite; însă la scurtă vreme apare armata dușmană linișitită și încrezătoare - fapt ce nedumerește sfatul cetătii. Luat la rost, mincinosul mărturisește adevarul. Situația-i salvată de un bun țintaș care trage de pe bastionul Castaldo (bastion al Turnului Giuvaergiilor ce apăra zona sud-vestică - unul dintre cele mai sensibile puncte ale Cetății), cu tunul de la mai bine de 1000 de metri, pe locul unde astăzi este turnulețul La Chip și-i ucide locotenentul lui Báthory. Se pare că reușește datorită faptului că bastionul avea o poziție favorabilă, fiind cu aproximativ 50 de metri mai înalt decât dealul La Podei, dar oricum ar fi, dacă întâmplarea este reală vorbim despre o realizare deosebită pentru acele vremuri. Cert este că Báthory a ocolit fortăreața de aici și s-a îndreptat spre secuime şi Ţara Bârsei. Așa notează cronicarii vremii că s-a făcut de râs senatorul în fața cetățenilor cetății, care l-au batjocorit până la moarte; ba și după aceea pomenindu-i memoria ca fiind diplomatul Mathias cel cu nume rău pentru lipsa de curaj. În vecinătatea șoselei DN 13, înainte să intri în oraș, deasupra cimitirului evreiesc, turnulețul încă stă pavăză și mărturie vremurilor demult apuse. Îl găsești doar dacă-l cauți, printre mărăcini. Nicio inscripție, ori indicator nu te îndeamnă să-i cunoști povestea; dar el semeț - e totuși acolo și pare că scrutează încă în zare cetatea alături de care a scris cândva istorie. Pentru a-l privi pe el de aproape, ori panorama Sighișoarei din alt unghi și tot merită să vii aici. 

În prezent, Turnul Funarilor găzduieşte o expoziţie de artizanat a unei familii de meşteri populari.

Turnul Lemnarilor găzduieşte în prezent o serie de exponate specifice breslei lemnarilor - sculpturi în lemn realizate în micul atelier de aici.